Situație aberantă la unitățile de învățământ din Motru

Unitățile de învățământ din Motru nu sunt pregătite înceapă noul an scolar.

„Am avut o surpriză neplăcută în zona Motru, unde am constatat că nicio unitate, din cele patru pe care le-am vizitat, nu este pregătită să primească elevii”, a declarat prefectul de Gorj, Cosmin Pistol, pentru cotidianul Impact în Gorj.

Două școli din Motru vor începe după scenariul roșu, deoarece au lucrări nefinalizate în școală. În momentul când se vor finaliza aceste lucrări, se va reveni la scenariul 2 sau 1, depinde de situația de la momentul respectiv”, a transmis Dana Constantinescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Motru și la Scoala Generală Nr. 1 Motru, primarul Jianu a licitat aceste obiective în vederea renovării, foarte tarziu și fară niciun plan de relocare al copiilor.

Practic constructorul este în grafic cu lucrările la cele doua unități de învățământ dar stadiul acestor lucrări nu permite reluarea normală a cursurilor în momentul de fata.

Este de neînțeles logica autorităților. Orice om de pe strada daca primarul Jianu i-ar fi cerut părerea i-ar fi putut spune edilului se va ajunge în situația de fata.

Foarte ciudat este în alte orașe situația pandemica a grăbit efectuarea lucrărilor de construcții, șantierele au funcționat fară întrerupere chiar și în primăvara acestui an dar la Motru, probabil vina este atribuita tocmai acestei situații.

La Scoala Generala Nr. 1 Motru se va începe reluarea cursurilor prin relocarea a o parte din copii în sălile de clasă de la Scoala Generala Nr. 2 dar nimeni nu a comunicat pe căi oficiale la nivelul orașului acest lucru. Autoritățile lasă în spatele profesorilor și diriginților comunicarea acestor lucruri către părinții copiilor.

O situație jenantă și stânjenitoare pe care practic nimeni nu și-o asumă, s-a dat undă verde pentru reluarea cursurilor dar la Motru nu se poate începe scoala  din cauza renovărilor la unitatile de invatamant intr-o perioada care se suprapune cu începerea anului școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *