O nouă rundă de cursuri, de data aceasta la mare, pentru angajații primăriei!

Primăria Municipiului Motru a câștigat un proiect pe fonduri europene, „pentru consolidarea capacității administrative”, în valoare de peste 500.000 de lei. Proiectul presupune, în linii mari, instruirea și perfecționarea funcționarilor publici și a personalului contractual.

„Sunt fonduri europene care presupun mai multe servicii, iar noi, primăria, contribuim doar cu 2%. Este un proiect obținut pe mandatul meu”, a precizat primarul Gigel Jianu pentru cotidianul Gorjeanul.

Salariații din Motru vor fi cazați în hoteluri de cel puțin 3 stele, în camere cu regim single, neapărat dotate cu aer condiționat și internet wi-fi. Ei vor beneficia de trei mese zilnic (mic dejun bufet suedez, prânz și cină, cel puțin trei feluri de mâncare sau meniu fix la alegere). Mai mult, în timpul pauzelor de curs, participanților trebuie să li se asigure ceai, cafea, suc, gustări calde sau reci.

O parte din angajati au fost si la Calimanesti pentru perfectionare iar in aceasta noua runda de calificari o alta parte vor merge pe litoralul Marii Negre.

Astfel, în perioada următoare o parte din salariații primăriei vor fi specializați în „planificare strategică”, în frumoasa stațiune de la malul mării, Jupiter.

„Una dintre condiții este să nu fie în prag de pensionare, că doar îi perfecționăm să ne ajute cu ceva. Luăm din toate serviciile, să fie cel puțin 1-2 oameni, ca să avem funcționari pregătiți în fiecare domeniu de activitate”, a declarat primarul Jianu pentru cotidianul Gorjeanul.

Primarul Gigel Jianu spune că aceste cursuri sunt obligatorii. „Am două proiecte pe fonduri europene, pe Programul Operațional Capital Uman – POCU. Unul a intrat deja în vigoare din decembrie și se va derula pe o perioadă de trei ani. Dacă nu făceam aceste cursuri pe fonduri europene, eram obligați să dăm bani de la buget. Vom mai face pe aceste proiecte arhiva electronică, registratura electronică, retro-digitalizare, dotare cu aparatură și alte multe lucruri”, a mai precizat Jianu, pentru acelasi cotidian.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *