Lansarea cărţii satului Negoești – Baia de Arama

Duminică, 19 iulie, la biserica mare „Sfântul Dumitru” din satul Negoești – Baia de Arama a fost prezentată cartea ” Viața unui sat de munte – Monografia satului Negoești”, scrisă de tânărul teolog Victor Muscalu.

Despre carte şi autorul ei au vorbit: prof. dr. Cornel Boteanu, protopopul Vasile Ganţu, preotul Sabin Bivolaru, dir. Mihaela Dunărinţu și interpreta Nina Predescu.

Prin luările de cuvant ale invitaţilor, a fost scoasă în evidenţă munca de cercetare în bibliotecă şi arhive făcută de teologul Victor Muscalu, pentru satul său, pentru cei care există şi pentru cei plecaţi.

Prefața cărții ” Viața unui sat de munte – Monografia satului Negoești” a fost scrisă de domnul prof.univ.dr Ion M. Popescu, și dumnealui unul dintre cei mai de seama „fii” ai satului Negoești, ca și autorul.

Adunând cu meticulozitate extraordinară document după document, inclusiv informaţii „vii” de la bunii săi părinţi şi bunici, de la bunii săi consăteni, Victor Muscalu, autorul monografiei de faţă, a realizat o lucrare durabilă, a reconstituit o lume a unui străvechi sat românesc care ajunge până în zilele noastre.

Fiecare capitol, riguros ordonat, redă pe larg aspecte din istoria, geografia, ocupațiile sătenilor, descrierea instituțiilor, cultură, tradiţiile şi neamurile din această aşezare rurală şi nu în ultimul rând influenţa pe care au avut-o în dezvoltarea localităţii familii boiereşti precum Stoenescu și Stoicea.

Părerile celor prezenţi la lansarea monografiei sunt unanime: eforturile autorului merită a fi apreciate şi preţuite la adevărata lor valoare. Tânărul teolog, Victor Muscalu, lasă moştenire comunităţii ceva spiritual – dacă putem spune aşa, O CARTE DOCUMENT care a stârnit deja interes generaţiei actuale şi , probabil, peste ani curiozitate celei viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *