Category: EDUCATIE

martie 23rd, 2017 by Jurnalist

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj a aniversat, pe 22 martie, 49 de ani de la înfiinţare. Manifestările aniversare au avut loc la sediul CJCPCT Gorj din municipiul Târgu-Jiu.

Primarii de la Motru și Polovragi, dar și autorul și omul de cultură Constantin Dârvăreanu de la Novaci au fost premiați de Ion Cepoi pentru activitatea dedicată culturii. Diplomă de excelență și trofeu a primit și profesorul universitar Mircea Tutunaru de la Motru, autor al unei antologii denumită „Hora-i obicei străbun”.

„Este o surpriză pentru mine, nu mă așteptam! Eram foarte onorat doar să particip la manifestările dvs. Vă felicit pentru toată activitatea pe care o desfășurați. Avem și noi la Motru proiecte culturale. (…) Noi, cei din administrație, avem un rol important în a face ca oamenii cu adevărat excepționali să nu mai treacă pe lângă noi neobservați! Rolul nostru este să facem cunoscuți oamenii care prin ceea ce realizează, ne îmbogățesc sufletește pe noi, consumatorii de cultură”, a declarat Gigel Jianu, edilul municipiului Motru.

sursa Impact in Gorj

Posted in EDUCATIE

martie 8th, 2016 by Jurnalist

 

olimpici motru

 

Directorul Niculina Chițulescu, de la Colegiul Tehnic Motru, și-a felicitat elevii care au participat la olimpiade județene și pe cei care s-au calificat la fazele naționale. Directoarea a declarat că anul acesta 12 elevi ai Colegiului Tehnic Motru au obținut rezultate frumoase la olimpiada tehnică, faza județeană. „Rezultate remarcabile au obținut cinci dintre aceștia, iar ei vor reprezenta Colegiul la faza națională. Felicitări! Elevii sunt: Latea Claudiu Adrian – locul I, Țuncu Daniel Mihai-locul I, Neghina Andrei Cristian-locul I, Brătilă Dumitru Aurel – locul I, Sprîncenatu Gabriel-locul I”, a spus Niculina Chirițescu.

Alexandru Rîcă, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național ”George Coșbuc”, s-a calificat la faza națională la Biologie cu 95 de puncte din 100. Același succes și pentru Denis Jerca, elev în clasa a X-a la același colegiu, dar și pentru Andra Denisa Moța. Toți trei vor reprezenta Colegiul Național ”George Coșbuc” la olimpiada națională de biologie ce se va desfășura în luna aprilie la Satu Mare. ”Sunt elevi pasionați de ceea ce fac, își sacrifică tot timpul în favoarea acestei discipline, dar fără să neglijeze celelalte materii. Sunt elevi foarte buni, au numai note de zece, elevi cu care ne mândrim, care au acel ceva. Mulți vor să facă o carieră din biologie și știu că trebuie multă muncă. De altfel sunt elevi care participă an de an la olimpiade și care nu de puține ori obțin și rezultate”, a spus Valeriu Drulă, directorul Colegiului Național ”George Coșbuc”.

Posted in EDUCATIE

februarie 22nd, 2016 by Jurnalist

Poveşti cu comori – Aurul lui Obrenovici

Poveşti cu comori - Aurul lui Obrenovici

Prolog

În urmă cu două sute de ani, într-o noapte de toamnă pâcloasă, prinţul sârb, MILAN OBRENO­VICI, a îngropat o comoară uriaşă, într-o peşteră din Munţii Mehedinţi. Trei sute de soldaţi şi 80 de cai au dus, pe potecile abrupte, jumătate din tezaurul Serbiei, pe care prinţul fugar îl punea la adăpost de fratele său, cu care se duşmănea. Ajutat de meşteri italieni şi de un boier craiovean, pe a cărui frumoasă fată o luase în căsătorie, prinţul a zidit o peş­teră uriaşă din inima muntelui, în care şi-a ascuns aurul, podoa­bele scumpe, giuvae­rurile pline de neste­mate, mantia princia­ră, ba chiar şi coroana şi sabia de domnitor. Ucis de turci, la po­runca fratelui său, lo­cul şi planul de îngro­pare a comorii i-au ră­mas boierului craio­vean, socrul său, care înainte să-şi dea, şi el, obştescul sfârşit, le-a zidit într-o firidă a ca­sei. Moartea celor doi n-a îngropat, însă, şi po­vestea comorii. De-a lungul istoriei, pe urmele ei au pornit zeci de împătimiţi. Gă­sită în firida de piatră, harta ascunzătorii a dis­părut, nu înainte să ajungă la câţiva vânători de comori, de la simpli ţărani, la gradaţi, mai mici sau mai mari, ai Securităţii lui Ceauşescu. Într-o noapte de toamnă la fel de ceţoasă ca aceea din urmă cu două sute de ani, alţi soldaţi, încărcaţi de data asta în camioane mari, militare, au pătruns în ascunză­toa­rea al cărei cifru fusese găsit, făcând să dispară, pen­tru eternitate, tezaurul prinţului Milan Obreno­vici. Dar, deşi au trecut peste 50 de ani de atunci, poveştile oamenilor de prin satele mehedinţene sunt încă vii şi fierbinţi. E de-ajuns să le dai bineţe, să stai o clipă pe pragul casei, cu ei, pentru ca legenda să iasă din ceaţă şi să se transforme într-un crâmpei de istorie adevărată.

Cutiuţa de argint

Poveşti cu comori - Aurul lui ObrenoviciCrăciun Constantin

Pe la 1900 şi ceva, Popescu Ion era jandarm în satul său, Zegujani. Cu banii strânşi din simbrie s-a hotărât să îşi cumpere o casă mai acătării şi, în cele din urmă, a bătut palma pentru vechea casă a preotului din Lupoaia, satul vecin. Nu era o casă urâtă, dar era ve­che, nelocuită de ani buni şi necesita reno­vări. Primul lucru pe care a vrut să îl schimbe jandarmul a fost soba din camera principală, sau „căminetele”, cum se zice în zonă. Nu mică i-a fost mirarea, când în peretele din spatele vetrei, Popescu a văzut strălucind o cutiuţă mică de argint. Inima i s-a oprit de emoţie. Ce să fi fost înă­untru? De ce-o ascunsese părintele în zid? Deschi­zând-o, n-a găsit însă nicio podoabă de aur în ea. În cutie se afla doar o bucată de hârtie îngălbenită, pe care scria, cu litere frumoase şi rotunjite: „Planurile peşterii de la Valea Părului se află în conacul bo­ie­rului Boboiceanu, la intrarea pe sală, zidi­te în firidă. Dumnezeu să-ţi ajute!”. Jandar­mu­lui Popescu înce­pură să-i curgă sudori reci pe spate. Hârtia din cutia de argint era drumul spre comoara lui Obrenovici. Iar până la moşia în care trăise era doar o arun­cătură de băţ.

Martorul

Poveşti cu comori - Aurul lui ObrenoviciHarta comorii

Poveşti cu comori - Aurul lui ObrenoviciRugina toamnei se lasă peste comori

Pe faţa arsă de soa­re şi brăzdată de cute adânci, ochii mi­jiţi se mişcă repede şi şiret. Are 78 de ani, şi când îi prinzi privirea, îţi dai seama imediat că în ea licăreşte ne­bunia aurului. E ca o flamă care, odată ce te-a atins, mori cu ea în privire şi în suflet. O mai văzusem în ochii unor ţărani din Munţii Orăştiei, în apropierea cetăţilor dacice. N-are leac. Pe om îl cheamă Crăciun Constantin, şi din cauza vârstei, picioarele nu-l mai ajută să umble şi să urce în munţi, în căutarea comorilor. Însă min­tea îi e tot acolo, scormonind prin peşteri, la rădă­cinile fagilor seculari sau pe sub lespezi cu însemne.
„Păi pe Popescu l-a apucat moşu-meu. Se ţinea cu fata lui Ion Neagu, de stătea aici, în capu’ satu­lui. Neagu a fost mare căutător de comori, şi după ce Popescu a găsit planurile lui Obrenovici, a venit la el să îl ajute, aşa s-a luat cu fata lui. Pe Valea Părului sunt zeci de peşteri, nu una. Cum să o gă­seşti pe-aia care e bună, că nu mai ştia nimeni unde s-a lucrat? Pe baza planului din cutia din casa popii, Popescu şi Neagu au găsit însemnele – piatra pătrată, snopul de grâu şi şarpele. Astea le-am văzut şi eu, erau dăltuite în piatră, dar mai târziu cineva le-a şters. Au găsit peştera, şi Popescu şi-a adus 30 de oameni de la Runcşor, cu care a lucrat doi ani, să scoată pământul din galeriile înfundate de ostaşii lui Obrenovici. După aia a venit războiul şi oamenii au plecat la armată. Popescu a plecat ultimul de aici şi se spune că a plecat cu un car plin de ferigă. N-a fost ferigă în carul ăla, da’ nici comoara lui Obrenovici nu a fost. Popescu a găsit doar momeala, aşa, o cantitate de aur pusă anume să crezi că aia e comoara şi să pleci. Nici nu era în peşteră, era pusă la Piatra, ca o vacă culcată. Eu ştiu, am ţinut în mâinile astea planul lui Popescu”, îmi spune Crăciun şi îmi arată palmele sale bătă­torite, ca de miner. Bătrânul oftează. Ochii i se în­gustează şi mai mult, privirea îi alunecă peste repor­tofonul meu, apoi peste grădină până departe, către muntele unde este Valea Părului. Apoi îşi ridică şap­ca pe frunte şi oftează din nou: „Acum… au trecut toate… Popescu şi fata lui Neagu au avut un copil. Era cam damblagiu, trăia în Zegujani. Am mers la el şi, până la urmă, ne-am înţeles şi mi-a dat pla­nurile lui Popescu, adică alea vechi, ale lui Boboi­ceanu. După aia, cineva a ştiut şi m-am trezit cu Securitatea acasă. Au confiscat tot. Dar le am şi acum aici”, zice bătrânul şi îşi duce degetul arătător către tâmplă.

Securitatea

Poveşti cu comori - Aurul lui ObrenoviciUna dintre intrări

Prima oară când Securitatea a început să cer­ceteze comoara lui Obrenovici a fost în 1984, prin­tr-un trimis special: Bebe Băcanu. Era unul dintre cei mai pătimaşi căutători de comori şi se spune că ar fi câştigat încrederea comuniştilor, după ce a pre­dat 15 kilograme de „turte” dacice din aur, des­co­perite în Munţii Motrului. Timp de trei ani, Băcanu a cercetat zona, a strâns informaţii de la oameni şi s-a apucat să sape în peşteră. Nici de Crăciun nu pleca de acolo, ci făcea doar un foc mare, în gura grotei. În 1987, Băcanu a luat legătura cu Muzeul Militar din Bucureşti şi şi-a continuat prospecţiunile împreună cu maiorul Mutu, ca reprezentant oficial. Un an mai târziu, a venit o echipă de zece militari, care au recrutat oameni din sat şi au început săpă­turile sistematice, la peştera comorii. Crăciun Con­stantin a fost şi el unul dintre oamenii de bază care au participat la lucrări. „Să cauţi după comoară nu e, dom’le, ca în filme. Acolo îţi arată o joacă de copii. Eu ştiu ce vorbesc, că am săpat luni de zile cu militarii. Galeriile erau înfundate, am scos tone de pământ de acolo. Câteodată, mă băgam pe vreo galerie îngustă cât mine şi pe acolo trebuia să scot bolovani. Sunt şi capcane, pietre puse pe-o dungă, şi dacă te-mpinge păcatu’ să o mişti, acolo rămâi: cade peste tine sau se huruie tavanul galeriei. Aşa am ajuns într-o cameră mare, din peşteră, unde era un lac. Lacul ăla era artificial, se făcuse din cauză că meşterii italieni ai lui Obrenovici au zidit gale­riile şi apa nu a mai avut pe unde să se scurgă. Dar conform hârtiilor, exista «camera din pod», adică o galerie pe verticală, ce ieşea din camera comorii, deasupra muntelui. Se vedea sub lac zidul construit şi, fie îl spărgeam pe ăla, fie spărgeam pe sus. Când ne-am dat seama de asta, a venit un zvon că ne paşte beleaua. Se spunea că era ordin «de sus», ca după ce scoatem comoara, pe noi, muncitorii, să ne termine. Adică, să avem aceeaşi soartă ca soldaţii lui Obrenovici. Atunci a fost revoltă şi nimeni nu a vrut să mai lucreze. Aşa am înţeles că aurul scoate din om tot ce e mai rău. A sosit după aia Ilie Ceau­şescu cu elicopterul, la Izverna, şi a venit la noi, să liniştească oamenii. Am vorbit personal cu el şi mi-a zis să îi dăm bătaie, că nu se întâmplă nimic, dar nimeni nu a vrut să mai intre în peşteră. S-a lucrat mai departe doar cu soldaţi, dar eu zic că nu s-a găsit nimic, pentru că a fost sabotare. Tot dintre ei… Securitatea… mai multe probleme care nu se pot discuta… Nu se poate divulga deocam­dată. Nu am semnat nimic cu ei, dar nu se poate divulga.”
Conform mai multor mărturii ale oamenilor din Cerna Vârf, într-o noapte din vara anului 1989, câte­va maşini ale armatei au urcat la peştera din Valea Părului. A doua zi, peştera era abandonată şi toate galeriile unde se săpase fuseseră distruse. În timpul lucrărilor din acel an, şi-a pierdut viaţa un soldat care manevra dinamită. Bebe Băcanu a fost con­dam­nat la închisoare, s-a îmbolnăvit şi a murit la scurt timp după ce a fost eliberat.

Profesorul

Poveşti cu comori - Aurul lui ObrenoviciProfesorul Cornel Boteanu

Sunt în mansarda profesorului Cornel Boteanu, printre obiecte şi poveşti vechi, adunate toate fir cu fir, ca nişte preţioase pepite de aur. Eram sigur că la un mare iubitor al plaiurilor Cloşanilor voi găsi câteva date noi despre comoara lui Obrenovici. Nu m-am înşelat.
„Eu eram profesor la Ponoarele, în 1989, şi ve­deam că treceau zilnic maşinile armatei, mergeau să supravegheze, probabil, lucrările. Cred că ei aveau informaţii mult mai multe decât deţineam noi, că altfel nu veneau. Au făcut o treabă mai seri­oa­să atunci, s-a săpat sistematic. Dar se pare că eforturile lor nu au fost îndeajuns pentru a scoate la lumină ceea ce s-a în­gropat, cu 300 de soldaţi, în trei ani, pe vremea lui Obrenovici. Unii spun că nu s-a găsit comoara, alţii spun că s-a găsit, dar nu s-a recunoscut, de teamă ca statul sârb să nu aibă pretenţii la tezaurul care le aparţinea, de fapt. În mod curios, însă, după revoluţie, cineva a venit la mine şi, cu promisiunea de a-i păstra anonimatul, mi-a înmânat o descriere a camerelor comorii şi o hartă, în ideea că le pot folosi într-o viitoare carte. Nu ştiu dacă sunt reale sau nu, pentru că şi astăzi se comercializează hărţi false, ca fiind adevărate, pe bani destul de mulţi. Domnul respectiv mi-a în­mânat însă această hartă şi această descriere bă­tu­tă la maşină: «În galeria de şase metri lăţime şi opt metri înălţime curgea iz­vo­rul. Acolo era o piatră mare, în formă de cizmă, de la care porneau cele două galerii, în stânga şi în dreapta. Ele au fost zi­dite sub formă de camere, la amândouă capetele, şi aici s-a îngropat cea mai mare cantitate de aur. În camerele 1 şi 2 s-a pus cea mai mare cantitate de aur. În camera 3 s-au bă­gat coroana, sabia, perle­le şi diamantele şi costu­mul de voievod. În camera 4 sunt arme şi aur. În ca­mera 5 s-a băgat aurul din vistieria Craiovei. Du­pă aceea, s-a făcut un zid gros de doi metri, în ga­leria principală, unde ieşea izvorul şi s-a adunat apă în acest bazin zidit, încât comoara a rămas sub apă şi aici s-a format un lac. Pentru a scoate co­moara, trebuie să gă­seşti piatra pătrată, sno­pul de grâu şi şarpele». Acestea au fost pe galeria mare, dar a mai fost şi galeria mică prin care se ajungea la camera de sus, numită şi camera din pod. N-am folosit niciodată scrisoarea. O ţin ca pe un document preţios”.

Bătrânul

Poveşti cu comori - Aurul lui ObrenoviciMoşul Dinică Pârvănescu

Poveşti cu comori - Aurul lui ObrenoviciNu-l bate nimeni, nici la poveşti nici la muncă

Poveşti cu comori - Aurul lui ObrenoviciTată­l lui Pârvă­nescu, cel care a murit pentru că­ ştia secretul comorii

Sus, pe unul din­tre dealurile ce încon­joară Cerna Vârf, în­tr-o casă de lemn de două sute de ani, tră­ieşte un bătrânel sin­gur şi senin ca un si­hastru: Dinică Pâr­vă­nescu. Cu o barbă până la brâu, încins cu o curea lată, din pie­le, şi încălţat cu opinci („că aşa m-am pomenit cu ele”), bă­trânul cosea şi doi­nea. Cântecul lui se a­mesteca în aerul toamnei, ridicându-se în volute aurii.
„Mândro, la ini­ma mea, este-un râu şi-o fântânea/ Râu-mi ţine de urât, fântâneaua de dor mult./ Râu-mi ţine de răcoare, fântâneaua de dor mare./ Dorule, arde-te-ar focu’,/ Tu mă găl­beneşti ca socu’./ Dorule, arde-te-ar para,/ Tu mă gălbeneşti ca ceara”.
– Moşule, de la cine ai învăţat să cânţi?
– De la tata, că el de micu’ lui umbla cu cetera şi cânta. O murit bietu’. Era la Motru şi i s-o făcut rău, aşe, din nimic. L-or dus la spital. Din salon mi-a zis că s-a ridicat din pat şi a înjurat că Dumnezeii mamii voastre, ce mi-aţi făcut? Mă mâncarăţi! Şi a murit, a pchicat la uşă, când a vrut să plece. Pe el nu îl interesa comoara, dar ceva ce nu trebuia să afle, a aflat, că el cânta la multe petreceri şi ştia multă lume.
– Comoara lui Obrenovici?
– Aia. El atât mi-a spus mie, că atunci când se va scoate aurul de pe Valea Părului, nu va şti nimeni.
– Dumneata ce ştii despre comoara asta?
– M-au chemat la Bucureşti, la Editura Militară, şi m-au ţinut trei zile acolo. Atunci am văzut şi harta şi era aşa, desenat… parcă am văzut casa mea, aşa era făcut, cu camere, şi acolo arăta 12 vase. Eu mai văzusem desenul la unu’ din Dâlma. Era pe hârtie de pergament şi lui i l-a luat la muzeu. Şi îmi aduc aminte cum erau camerele, de tre­ceai din una în alta, şi capcana: şarpele cu capul roşu. Ne-a che­mat să ne inte­rogheze Ilie Cea­u­şescu, şi cum el aştepta în ziua aia delegaţie la a­eroport, ne-a pri­mit Ioan Tal­peş. Cu Talpeş am avut discuţii la Editura Mili­tară şi am fost şi la el acasă. A zis că dacă găsesc ceva, să nu dau peste hotare, să dau la stat, şi el are grijă şi ies cu fruntea sus din toată treaba. Da’ nu am găsit. După revoluţie, a venit unul scundac, împreună cu profesorul Pera, de la Seve­rin. Or stat la mine. Scundacul era de la Bu­cureşti, da’ nu ştiu cine era, că nu mi-au zis nimic. Cred că era Ilie Ceauşescu, şi îmi aduc aminte că eu aveam putina cu brânză la ei în cameră, şi tot scădea brânza, şi eu, când am văzut aşa, am mutat-o de acolo şi le-am zis că la mine pe teren să nu lu­creze, să caute unde vor.
– Unele comori sunt puse cu blestem. Nu e peri­culos să umbli după ele?
– Unele sunt cu blestem, altele doar cu legământ. Dar oricum ar fi, înainte să umbli la ea, comoara trebuie desorocită. Tata ştia cum să facă desoro­cirea. Se făcea cam aşa, că trebuia să roieşti un stup de trei ori, să îl muţi în trei stupi într-un an. Şi cu ceara din stupul roit a treia oară, făceai cumva, da’ nu mi-a spus tata niciodată cum, da’ el ştia. Îs tot felul de vrăji pe lumea asta, că o ţigancă în Severin mă luă şi zise către mine:

Poveşti cu comori - Aurul lui ObrenoviciO intrare laterală­ spre peşteră­

„Vrei să vezi pe dracu’?” şi aduse un castron cu apă şi nu ştiu ce bolborosi deasupra lui, că numa’ ce mi se arătă ceva aşa, ca un pui de balaur, în apa aia. Ăştia îs de-ăia de clocesc oul de găină neagră trei săptămâni la subţioară, ca să îl aibă pe dracu’ cu ei. Să ne ferească Dumnezeu! A mai fost unu’ pe-aci, de-a stat la mine, şi avea plan, şi a mers la comoara îngropată sub un fag. Numa’ că, el când a ajuns acolo, era un şarpe ca un balaur încolăcit pe fagul ăla. A venit, şi-a luat lucrurile de aici şi a zis că el a terminat-o cu căutatul de comori. Vedeţi că e şi periculos, că de la o treabă de-asta rămâi cu minţile rătăcite. Unele sunt puse cu jertfă, şi duhurile lor sunt acolo şi ele se alimentează din asta şi te pot înnebuni, schilodi sau omorî. Şi de-aia, şi dacă găseşti şi iei, tre’ să faci pomeni şi sărindare ca să scapi. Au mai fost cazuri la noi, de-au visat să pună la loc ce-or găsit şi au mers şi au pus la loc, că nu-i de-a te juca cu lucruri de-astea.

*

Poveşti cu comori - Aurul lui ObrenoviciMunţii Mehedinţiului

Cu vorbele moşului în minte, am pornit prin munte către peştera comorii de la Valea Părului. Am trecut pe lângă piatra scovainată, pe lângă piatra ca un vapor şi pe lângă cea ca o claie de fân. Şi iată-mă la intrarea principală a peşterii lui Obrenovici. E ca o gură flămândă şi neagră a muntelui, gata să te înghită. Mai sus, pe orice parte ai urca, alte galerii mai mici se deschid. Se vede pământul săpat proas­păt, pe lângă unele dintre ele. Bănuieşti labirintul mortal din străfunduri şi, brusc, pietrele devin umede şi lunecoase. Copacii scârţâie sinistru, şi din stratul auriu de frunze, bolovani albi ies la iveală, ca nişte oase lustruite. Poate că batrânul Pârvănescu are dreptate, şi nu ai ce face aici nici cu târnăcopul, nici cu dinamita: une­le comori sunt legate cu lanţuri fă­cute din suflete ră­tă­cite şi în­cuiate cu lacăte de cri­mă, fra­tricid, lă­co­mie şi minciună. O pasăre ţipa ritmic şi mono­ton, în timp ce va­luri de aer mai reci decât aerul toamnei mi se încolăcesc pe picioare.

Posted in EDUCATIE

februarie 21st, 2016 by Jurnalist

Legendele care vorbesc despre existenţa unor comori ascunse în diferite zone ale judeţelor Gorj si Mehedinti, îi determină pe unii oameni să devină interesaţi de descoperirea lor.

Povesti cu aur si comoriValea Cernei, granita dintre Mehedinti si Banat

In nordul judetului Mehedinti, la granita cu Banatul, oamenii cred orbeste ca muntii in care traiesc sunt plini de aur si de comori. O aventura care a inceput in urma cu secole si care astazi ia proportii halucinante, ademenindu-i nu doar pe taranii din zona, ci si o multime de venetici din strafundurile pamantului, bantuiti deopotriva de duhul aurului

Sunt in Mehedinti, in Plaiul Closanilor, raiul comorilor si al cautatorilor de comori. La nord e Banatul, sunt apele involburate ale Cernei si muntele Godeanu, la sud sunt dealurile Izvernei, taiate in doua de drumul rosu, de praf, care duce spre Severin. Cobor pe apa serpuitoare a Selistei, prin tuneluri de copaci contorsionati, printre poieni paradisiace ale caror ierburi groase sunt sfasiate pretutindeni de colti orbitori de stanca alba. Uneori ma opresc si atunci, daca-mi tin respiratia, pot auzi suierul coaselor alunecand peste pajistile cu iarba coapta si tiuitul nedeslusit al insectelor. Trec apoi printre case incremenite, durate din piatra, ca niste cetati de jucarie ascunse pe povarnisuri de un copil de urias, si imprejurul caselor nu este nici o miscare, nici un om.

Valea se largeste apoi si fagi enormi isi departeaza ramurile, lasand sa se vada cerul si facand loc unui sat. Seliste. Pe dreapta sunt niste case ce arata ca si cum oamenii ar fi lasat totul balta dintr-o data si ar fi fugit. Pe urma se aude un suier de apa si, aproape acoperita de vegetatie, descopar o casuta din barne de fag, acoperita cu sindrila, ce pare a fi fost imprastiata de ciocurile a milioane de corbi. E o casuta de pitici pe sub care curge un fir de apa, o casuta ca din povesti, suspendata in mod straniu pe niste piloni. Apoi descopar ca dedesubt se afla o roata din fier, ca apa vine pe un jgheab scobit intr-un singur trunchi de copac si ca am in fata ochilor o moara. O moara de apa din alte timpuri, asa cum n-am mai vazut. Usita este ferecata cu un ivar de fier ce pare vechi de sute de ani. Nu exista nici o fereastra, numai usita, facuta pentru pitici. De jur imprejur sunt pietre de moara, rotunde, unele noi, altele stravechi, acoperite cu ierburi groase. Strig, si strigatul se pierde in vuietul apei. Nimeni. In cele din urma deschid usita. Pe o bancuta sunt doua samare in patratele alb-negre, iar in dreapta, capodopera tehnica facuta din lemn si piatra a mecanismului morii, peste care este imprastiata faina de porumb. De sub podeaua de scanduri tasnesc in penumbra fulgerari uluitoare de lumina, caci soarele nu patrunde aici decat reflectat de involburarea de ape de dedesubt. Tocmai imi spun ca acesta este semnul pe care-l caut, ca moara aceasta minuscula, apartinand altui timp, este pentru mine intrarea in triunghiul magic al Plaiului Closanilor, in teritoriul comorilor subpamantene despre care am auzit povestindu-se, cand, in spatiul luminos al usitei din spatele meu, apare o silueta. Timp de o clipa, gazele incremenesc in aer, printre fulgerarile de lumina, vuietul apei se pietrifica in interiorul urechii si mana mi se crispeaza pe aparatul de fotografiat.

Cel care macina povesti

Povesti cu aur si comoriGheorghe Surdei din Seliste

„Buna ziua”, am zis, dupa ce mosul a facut un pas inapoi, in lumina de-afara, si dupa ce i-am vazut fata surazatoare si ochii albastri. „Doamne-ajuta”, a zis mosul, strangandu-mi mana cu putere surprinzatoare. Asa l-am cunoscut pe Gheorghe Surdei, morarul, lemnarul, slefuitorul de pietre de moara, fiul lui Niculae Surdei, nepotul lui Petrache si stranepotul lui Iovan, ultimul din neamul lui de morari care mai intelege miracolul curgerii fainii de sub piatra. „Iti place?”, m-a intrebat el, cuprinzand cu un gest larg minuscula moara, apa de dedesubt, pietrele mancate de ierburi si copacii dimprejur. „Imi place”, am zis, si atunci el s-a sumetit si a intrat in spatiul acela stramt al morii. A miscat de niste manere lucioase de lemn roscat de arin si, dintr-o data, marea piatra rotunda a inceput sa uruie, cutremurand casuta din lemn. Apoi a oprit-o si a miscat piatra cealalta. Apa mugea in paletele morii ca o salbaticiune prinsa in lat. „Vezi”, mi-a spus, „are doua pietre de moara, facute amandoua de mainile mele. Uite, p-aici se pune uiumul, p-aici se scurge farina, de-aici se regleaza pasul, de-aici se trage in sus morisca de fier in bataia apei.” Mosul manevreaza totul cu repeziciune, mica moara de apa prinde viata sub mainile sale, ca un animal trezit din somn si, dintr-o data, inteleg ca mosul e fericit facand toate acestea, e mandru de aceasta creatura mecanica aflata in puterile sale pe care, in ultimii ani, nu prea mai are ocazia s-o foloseasca. Aflu apoi ca toti ai lui au fost morari si pivari, ca a invatat sa faca mori si pive de la taica-sau si de la bunicu-sau si ca moara asta are „patru veacuri de om”. Adica e facuta de stra-strabunicul si el este ultimul care mai stie s-o „doftoreasca”, sa faca o piesa din lemn cu mainile sale, o piatra de moara… Mosul vorbeste despre timpurile bune, cand el era copil, acum 70 de ani, cand moara macina ziua si noaptea, cand pe apa Salistei erau vreo 20 de mori, povesteste despre bunicul sau, Petrache, care era un urias cu mainile cat fagul de groase. Oamenii veneau din trei sate la moara, era inainte de razboi, si stateau aici, asteptand macinatul si spunand povesti. El, Gheorghita Surdei, era mic si asculta ce spuneau oamenii aceia veniti uneori de peste padure. „Povesti? Ce povesti?”, intreb, si in clipa aceea mi se face lumina in cap. Sunt aici in cautarea istoriilor despre pesteri si despre comori, si ce loc putea fi mai bun pentru a spune povestile acestea decat la moara, cu un rachiu in fata, asteptand umplerea sacilor. Copilul de-atunci trebuie sa stie totul. „Nene Gheorghe”, zic, „bunicul Petrache, uriasul, a cautat comori?” „Pai… a cautat”, zice el, privind incurcat oriunde, numai la mine nu. „Dar tata dumitale, Niculae, a cautat?” „A cautat”, zice. „Dar dumneata?” „Am”, zice, apoi ma ia binisor de cot si ma duce peste drum, in casa lui de piatra cu cerdac din lemn. Sub cerdac e o intrare cu usa groasa, dincolo de ea e un fel de beci racoros. Sedem pe scaunele si eu inteleg ca despre comori nu se poate vorbi oriunde si oricum. Neamul Surdeilor cauta comori de trei, daca nu de patru generatii. Sunt morari si cautatori de comori.

„Pe unde-ai cautat comorile, nene Gheorghe?”, intreb, iar unchesul se mai uita o data pe gemuletul pivnitei, desi este inutil. Satul e plecat la cosit, in vale. „Da pe unde n-am cautat? Cate pesceri is, atace comori. Unele is bagate in piatra, alcele is pe sub copaci. Am auzit de comoara bagata sub albie ge rau”, zice in limba lui olteneasca, potopita de sonoritati din Banat. Mosul povesteste, si inteleg ca a cautat de cand era copil, asa cum si copiii lui astazi cauta. „Sa spunea din batrani ca era comoara la pescera din Furca Cosustii, intre ape. Acolo m-o coborat taica-meu pa funie dupa semnul tapului cu tri picioare. Pa urma, am cautat pa Valea Seaca, aici, langa sat, s-am mai cautat pa Cutui, si la Bratosin si pa Cerboanea, intre pietrele mari. Si Sub Cuptioare, unde era semnul sulitei rupte, facuta cu dornul in piatra. Ce stiu eu? Am cautat mulce.” Mosul devine visator, vocea ii coboara, amintindu-si de locurile prin care a umblat atata amar de vreme, iar eu incep sa inteleg puterea, fascinatia pe care istoriile cu comori le au asupra acestui om. Plaiul Closanilor este una dintre zonele cu cele mai multe pesteri din Romania, multe dintre ele niciodata descoperite. Sunt mii de pesteri, mii de ascunzatori in piatra poroasa a acestor munti perforati in interior ca un svaiter, sunt mii de izvoare care ies afara din pamant, pentru ca apoi sa dispara din nou intr-o gaura, si pentru fiecare dintre ele exista o poveste cu o comoara. „Nene Gheorghe”, zic, „cum stii unde sa cauti o comoara?” „Is semne. Orisice comoara are un semn, si daca vezi semnele o poti gasi. Numai ca trebuie sa fii cu bagare ge sama, ca multe is juruite ori blastemate cu legatura ge sange, altecele is sorocite, si cand is sorocite, ele s-arata singure, fara sa le cauce nime. Dac-ai gasit putina ori foaia de capra plina cu aur, ori ceara, c-asa sunt unele comori, pusa in ceara, atuncea trebuie sa omori acolo un animal, o gaina sau ceva, ca sa se duca blestemul ge sange pe animal. Altfel, Cel-de-pe-comoara sa ia la om si multe zile nu mai are. Si mai trebuie sa lasi din comoara ceva bani, sa-i ingropi la loc, ca sa aiba ce pazi.”

Semne si comori sorocite

Povesti cu aur si comoriHarta unei comori sapata in piatra

Mosul iese si se intoarce cu un bolovan. „Semne ge comoara”, zice. „Asta a gasit-o fiu-meu, Niculae, s-a adus-o acasa din munte. A luat-o de unde avem noi conac de vaci. Uite cantarul, uite sagetile. Aici trebuie sa fie banii.” E un bolovan scrijelit si pot recunoaste acolo, intr-adevar, un fel de semn al balantei, silueta unui cerb si un fel de harta stranie. „Unele comori sunt ale Necuratului, altele sunt ale lui Dumnezeu. Comorile lui Dumnezeu is randuite sa vie la om aflat in nevoie, care are inima curata. A fost unu, in Canicea, care s-a rugat de Dumnezeu sa-l ajuce, ca pleca la razboi si-i ramanea nevasta cu 6 copii muritori ge foame. A doua zi o gasit comoara intr-o pestera, o luat numai cat i-o trebuit, si cu cei bani o trait nevasta, ca el nu s-o mai intors ge la razboi. Daca banii-s curati, nimic nu poate sa se intample, dar daca banii-s juruiti ori legati, nenorocire. Comoara poate sa fie legata ge moarce, sa ceara suflet, ba cateodata poate sa ceara suflet ge om. O fost un om la Brebina care si-o juruit copilul ca sa gaseasca, si-a gasit. Banii erau intr-un fag batran, intr-o tava ge pusca lunga, bagati inauntru cu ceara. Cand s-o intors acasa, o gasit copilul tapan. L-o ingropat si s-o omorat si el. Astea-s comori rale, necurate, si mai multe-s rale decat bune. La noi in sat e unu, Nistorescu, ce s-o dus la comoara ge pa Varful lui Stan. Acolo-i comoara mare si multi or cautat sa puna mana. Acuma, nu stiu ce-o fost, da spun ce vorbesce satul. O gasit pescera s-o calcat pe lespege. Odata s-o dus intr-o parce s-o iesit un serpe mare, nu viu, facut din ceara. Era ros-verge vinetiu, ca pa mana ge gros si frumos, s-avea solz pa el numa din bani de aur. El n-o mai fost om niciodata, o damblagit. N-o putut merge vreo 15 ani, da niciodata n-o povestit ce-o fost. Am fost si eu acolo, ca multi, si sub Varful lui Stan, si prin Poiana Beletinii, unge spune ca sub ea este o pestera mare, dar n-am gasit nimic. Acolo sa surpa mereu muncele. Mosu meu, Petrache, spunea ca acolo este pescera asa de mare, c-or incaput tri cara cu aur si douspece icoane mari din aur cu Dumnezei pagani. Cica de-acolo dadeau semnale cu foc de sa vedeau pana pe varful Godeanu, cand veneau dusmanii.”

Povesti cu aur si comoriStanca gaurita din Cheile Cosustei, loc cu comori

Mosul explica, gesticuleaza, imi deseneaza cu degetul pe jos cum erau iesirile din pestera, unde erau semnele, navigheaza de fapt intr-o lume halucinanta, in care comorile dacilor se amesteca cu acelea ale haiducilor si cu cele ale lui Tudor Vladimirescu si cu ale trupelor Mariei Tereza, caci acolo, La Metiriz, a fost granita cu Imperiul, locul prin care treceau toti contrabandistii. Vorbeste despre haiduci faimosi precum Costea si Mantu, Golea si Haita, si despre locul acela numit Masa Hotilor, care este o piatra rotunda, magica, sub care cu siguranta se afla o comoara. Vorbeste despre locul blestemat care se numeste La Bisericute, de pe muntele Bulzu, unde cu mii de ani inainte se faceau jertfe omenesti, unde si-acum se vad flacari, chiar si in timpul zilei, ceea ce inseamna ca sunt comori blestemate acolo. El a fost numai ca sa se uite, ca sa adulmece, si s-a invartit o zi si-o noapte intreaga fara sa stie unde se afla sau cine este. Pana si pe Radocheasa a fost, acolo unde sunt „mormintii” fara cruce, numai cu pietre puse la capul unor morti din timpuri imemoriale, si acolo a gasit cutite vechi infipte in pamant, de la cautatori de comori care-au disparut fara urma.

Mosul isi tine mana pe bolovanul acela incrustat cu harta unei comori. „Multi or gasit, putini s-or bucurat ge bani. Unii au har anume ge gasit comori, trage aurul la ei. Astia sunt copii ori narozi. Era unu, Stefan, sluga la unu Tanase a lui Rachiteanu. Tanase venise ge paste munti, din Ardeal, si-o cumparat pamant de la boierul Tibru, de la Titerlesti. Ei, si Stefan asta, ge era sluga la Rachiteanu, o gasit tri comori mari. Avea har. Nu oprea nimic pentru el, tot aurul l-o dat la stapanul lui. Odata era cu oile si sa adapostise intre niste bolovani mari, ca era vantoasa. Aude o scartaitura mare si un mar batran, care era acolo, s-o rupt. Si de unde s-o rupt, vege o caldarusa de arama acoperita cu un fel de smoala neagra. A luat-o si a dus-o stapanului. Smoala era un fel de ceara ge albina si in smoala, banii de aur. Cu banii aia, Rachiteanu si-o facut moara pe Brebina si si-o dat copiii la scoli. Stefan, sluga, nici ca-i pasa. El voia numai sa aiba ce manca si ce fuma. Narodul, sa tinea aurul dupa el ca un caine. Intr-o zi, sa duce sa ia apa de la sipot, si pantru ca nu stacea bine galeata, da la o parce o lespege si gasesce alta ulcica plina cu aur. Da cea mai mare comoara o gasit-o sluga cand o fost batran. Era pa RaulSes, langa Godeanu, unde tinea Rachiteanu sterpele si caii. Statea sub pietre adapostit, cand vede niste contrabandisti trecand ge la unguri cu vite si turme de porci catra Caransebes. Acolo era granita. Cand s-o intors, Stefan i-o vazut cu ranite grale, dar i-or incoltit ungurii graniceri cu focuri de arme si-or fujit. Cand o vazut sluga ca nu mai apar, o iesit din ascunzatoare si o luat ranitele pa care abia o putut sa le care la stana. Stapanul dormea si nu l-o mai trezit. Dimineata, Stefan o scociorat prin ranite si-o gasit bani de aur bagati in besica de porc si hartii legace cu sfora. O dat aurul la stapan, cum facea intotdeauna, si stapanul o facut masa mare pentru ciobani. Cand, la masa, vege pa Stefan ca nu putea lipi foita de tigara si cand sa uita, el fuma in hartii ge bani straini. Ii pastrase sa suceasca tigari din ele, ca nu stia ce sunt. Asa a devenit Rachiteanu cel mai bogat om din satul lui.”

Duhuri si comori calatoare

moara

Moara lui Gheorghe Surdei

Orice om din Plaiului Closanilor pe care-l intalnesti in drum are de spus sute, mii de povesti. Pe oricine ai intreba, un batran, o femeie, un copil, toti sunt dispusi sa-ti spuna pe loc istoriile lor contradictorii despre locuri bantuite, despre comori pe care au auzit ca cineva le-a gasit. Aveam sa descopar ca imprejurimile Izvernei, satele acelea superbe, din piatra veche, ascunse sub poalele dealurilor, clocotesc de un fel de febra a aurului vechi. Exista un fel de obsesie, un fel de vis colectiv al comorilor din toate timpurile, un fel de folclor local amestecat cu mituri si cu credinte stravechi. Nu cred sa existe prea multi oameni in zona care sa nu fi cautat cel putin o data o comoara, nu exista nimeni sa nu stie cel putin o poveste, nimeni care sa nu aiba pe cineva din familie sau din vecini care sa nu fi patit ceva legat de aur. Am cunoscut un cosas, Gheorghe Vuiescu pe numele sau si care, sub soarele arzator, mi-a istorisit cele mai halucinante intamplari. El spunea ca exista oameni care viseaza comori noaptea si apoi le gasesc cu adevarat. Ca unele dintre comori au duhuri pazitoare – de-obicei un om mic de statura si intunecat la piele, care se arata uneori in vis sau in realitate si conduce oamenii catre comoara. Uneori sunt numai capcane ale raului, care conduc negresit la moartea „comoristului”, dar alteori sunt lucrari ale lui Dumnezeu. Atunci, duhul comorii pune conditii, si cel care ia aurul trebuie sa faca fapte bune, sa daruiasca, sa imparta cu cei mai saraci avutia. Acelasi Gheorghe Vuiescu mi-a povestit despre un preot din satul lui care a trait cu multi ani in urma si care a gasit o comoara. Cel-de-pe-comoara, adica diavolul, l-a urmarit toata viata. In cele din urma, preotul a fost ucis, a fost „vanturat” intr-o prapastie, iar cea de-a treia lui nevasta, o femeie hapsana si mult mai tanara decat el, a mostenit comoara. Si ea, la randul ei, a fost ucisa, otravita de catre un nepot, tot pentru aur. „Aurul e blastemat chiar daca e cumparat cu bani curati”, zicea cosasul, „daramite daca e aur manjit cu sange… Comorile nu stau niciodata la omul care le gasaste, numai daca el face bine la altii cu aurul acela.” Cosasul nu a spus nici o clipa ca si el a cautat vreodata comori, insa stia zeci de locuri cu „comoraste”, adica locuri in care au fost gasite comori. A descris cu lux de amanunte ritualul dupa care se poate dezgropa o comoara. „Niciodata nu te duci la o comoara care a ars ziua. Numai noaptea, ge la crucea noptii pana la rasaritul soarelui. Alea sunt comori bune. Te duci si vezi unde-o ars focul si infingi un cutat acolo unde vezi o pata neagra si cleioasa, pentru ca altfel locul comorii se ascunge singur. Nu sapi niciodata in numar cu sot, numai daca te duci cu frate-tau geaman.” Mi-a povestit, cu sapca adanc trasa pe frunte in bataia soarelui, despre anumite rugaciuni care trebuie spuse la dezgroparea comorii, dar si despre comori care nu pot fi dezgropate decat in anumite zile, cum ar fi ziua de Inviere, cand insusi necuratul se duce la biserica. „Chiar si atunci, pe fundul gropii trebuie pus grau, porumb, ceva de mancare, apoi groapa se astupa si se pleaca ge-acolo cu spatele.”

Am fost apoi in Izverna, am haladuit pe la pestera din care oamenii spun ca ar curge apa vie, trecuta prin comorile nenumarate care ar fi fost ingropate acolo. „Cum de exista atat de multe comori?”, am intrebat. „Nu-s mulce”, mi-a spus o femeie pe care o cheama Domnica. „Cand pune cineva o comoara juruita intr-o pescera, comoara poate merge pe ape, inauntrul pamantului. Tot pamantu-i numai gauri prin care curg apele. Comoara poate fi azi intr-un varf ge munce, la Duminica urmatoare poti vegea para (flacara) ei pa muncele alalalt, dar comoara-i tot aia. Cateodata, muncele scuipa aurul afara, numa cace-un fir, cace-un ban de aur, ca sa ademeneasca pa om.” Si batrana povesteste cum un copil din sat vedea soarele stralucind sub o piatra, cand era cu oile la Piatra Cerbului. „S-o dus si o vazut cativa bani care iesea odata cu apa dintr-un sipot. I-o luat si i-o dus la maica-sa. Cum o pus mama mana pe bani, cum i-o aruncat, ca vegea numai sange in fata ochilor si un barbat cu caciula ciobaneasca de miel, pa care il taiau cu sabiile niste haiduci. Copilul putea sa tana in mana banii, dar nici un om mare nu putea, ca nalucile venea peste ei. Copilul o dus banii inapoi, sa-i arunce in sipot, dar oriunde mergea si gasea o apa, aurul venea inapoi la el, cauta om nevinovat. Copilul o plecat ge mult din sat si o ajuns om mare si bogat, si bunica spunea ca mai aparea la vreme lunga sa mai ia bani din sipoce. Comoara mergea dupa dansul, prin gaurile din munce si-i iesea in fata.”

Comoara printului Obrenovici

Povesti cu aur si comoriBatrana povestitoare de istorii cu comori din Izverna

In Cerna Varf, casele par lovite de soare. Oamenii sunt apatici, incremeniti pe la porti. Biserica sta infipta in pamant ca si cum ar fi cazut din cer. Dincolo de sat se afla Valea Parului, locul celei mai faimoase comori a Plaiului Closani. Intreb de Dinica, vanatorul de comori, si cativa oameni imi arata o casa superba, straveche, cu etaj, unde omul meu ar fi in vizita. Intru in curte si descopar ca de fapt casa este un conac, un fel de resedinta din alte timpuri a unui boier, poate a unui nobil, caci piatra din care e facuta respira un aer nobiliar si obosit. Intru si casa ma strange cu brate de gheata, peretii par inclinati printr-o stranie iluzie optica. In salonul din stanga, printre tablouri si gravuri cum n-as fi crezut niciodata ca pot gasi intr-un sat pierdut din nordul Olteniei, sade Constantin Craciun, zis Dinica, zis Carabulea, vanatorul de comori, cu ochii ca doua linii subtiri, negricios, cu o fata de taran ars de soare si cu un chistoc de Carpati arzandu-i degetele. Are o siguranta de sine care ar face invidios chiar si un ministru de externe. Totul pare straniu, caci omul meu nu se potriveste deloc cu ambianta aceasta. Pare pur si simplu adaugat, lipit acolo. „Ai vreun plan?”, ma intreaba el din prima clipa, eu dau din umeri si liniile ochilor sai se largesc. M-a confundat cu vreun cautator de comori, caci multi il cauta si pe multi i-a dus prin toti muntii de prin imprejurimi. Apoi se destinde, caci ii place sa povesteasca, si postura aceasta de expert in cea mai faimoasa comoara a Plaiului Closanilor ii convine de minune.

Iata povestea asa cum mi-a povestit-o Dinica, in timp ce a fumat un pachet intreg de Carpati: „De 40 de ani caut comori si mulce am cautat, dar comoara lui Obrenovici, printul sarbesc, am cautat-o cel mai mult. Povestea a fost pe la o mie opt sute si ceva. Milan Obrenovici era printul Serbiei si avea ceva nacaz cu frate-sau, Karagheorghevici, care a voit sa-l omoare. Atunci, Obrenovici a luat vreo tri sute de calari ge armata si a pus pe carca la vreo 80 de cai toata comoara regilor Serbiei. Era acolo coroane ge aur masiv, bijuterii de regine, pietre pretioase care-ti lua ochii si multi bani de aur, dositi in sipetute din lemn scump, legate cu fiara de otel. O trecut Dunarea si o urcat pe Valea Cernii, ca auzise el ca pe plaiul nostru is ascunzatori ge haiduci si ge lotri, si cica un haiduc mare i-ar fi spusa ge locul asta de la Valea Parului. Altii zice ca ar fi avut ceva rude despre mama-sa pe-aici si ca ar mai fi fost si mai inainte. Obrenovici avea cu el doi zidari italieni si ei or cercetat pescera si or zis ca-i buna de ascuns comoara. Sabia regilor Serbiei, diamante si perle, vase din aur din alte timpuri, toate voia sa le puna in pescera. Tri ani or lucrat zidarii impreuna cu armata lui si-or pregatit pescera. In timpul asta, Obrenovici intrase in prietenie cu vistiernicul baniei de la Craiova, unu Boboiceanu, care avea conac la Zegujani si mosie, si numaidecat s-a indragostit de fata lui Boboiceanu, Maria, care cica era asa de frumoasa, ca cine o vedea nebunea pe loc, o visa si o visa pana sa stingea pa picioare de dorul ei. Obrenovici a luat-o de nevasta pa Maria lui Boboiceanu si Maria i-o adus zestre mosiile ge la Barca si ge la Balotesti”. Dinica, vanatorul de comori, povesteste parca in transa. Camera inalta s-a umplut de fum, gazda casei, pe nume Costel, asculta fascinat, cine stie pentru a cata oara, aceasta poveste, printre tablourile pictate de stramosul sau, boierul Pantelie. „Acuma”, zice Dinica, „Boboiceanu, socrul, vazand ca pestera este bine aleasa, a hotarat sa ascunda si el o parce din vistieria baniei. La gura pescera erea larga, de putea intra acolo un car cu fan. La usa ei erea o piatra care inchipuia un strajer, si prin galeria principala curgea un izvor bogat. Acolo erea o piatra mare in forma ge cizma si ge-acolo porneau in stanga si in dreapta doua galerii. Galeriile or fost zidite in forma ge camera si acolo s-a ingropat cea mai mare parce din aur. Pa urma, in camera tri s-o pus

Povesti cu aur si comoriCase din Plaiul Closani, Izverna

coroana, sabia, costumul de voievod, perlele si diamantele, iar in camera 4 s-or pus armele si ceva aur. In camera 5 s-o pus aurul din vistieria baniei Craiovei si pe urma s-o facut un zid de tri tavi ge pusca in gros in galeria principala, unde iesea izvorul, ca sa sa adune apa si sa sa faca un lac paste comoara. Io am vazut planuri, si ca sa scoti comoara, trebuia sa gasesti mai intai o piatra patrata, snopul ge grau daltuit si un serpe. Astea or fost pe galeria mare, numa ca pa langa ea mai ramasese o galerie mica, ce ducea la camera din pod. Adica de deasupra. Toate galeriile or fost umplute cu pamant de cei tri sute ge militari, si cu stanca, pana s-or scurs tri ani. Pe urma, dupa ce-or terminat, Obrenovici i-a scos afara, la locul ce se cheama Pa Cuptioare, si acolo le-a dat sa bea si i-a otravit. Toti or murit, numai unu, care era de paza la pescera, o scapat cu viata si o fugit. Cand Obrenovici a voit sa treaca in Serbia, turcii l-au prins si i-au taiat capul. Obrenovici avea la el unele planuri ale comorii si nu sa stie cum au ajuns la bulgari. Alte randuri de planuri ce le avea ereau bagate intr-o firida pe sala conacului lui Boboiceanu, la Zegujani, si firida aia o fost zidita. Din cele trei randuri de schite, doua ereau inselatoare, numa una erea buna.” Cautatorul de comori este transfigurat. Degetele-i sunt galbene. „Mai tarziu, unu, Popescu Ion din Zegujani, cumpara la Lupoaia casa preotului din Zegujani, si cand o voit s-o sparga, sa faca una noua, in camin gasaste o cutiuta ge argint cu o foaie, pa care scria unde sunt zidite planurile comorii, la conacul lui Boboiceanu. Popescu o spart firida, o gasit planurile si o caldarusa cu aur, din aia cu care merge popa cu botezul. Pe urma l-o cautat pe Ion Negru, care era vanator de comori, si o mers cu el la Valea Perilor. Asa or gasit toate semnele care ereau pa planul cu comori. Or gasit si momeala, adica o comoara mica, ce se pune pentru cautatori, dar nu s-or multumit. Popescu a dus trizaci de oameni de la Runcusor si or sapat sa desfunde galeriile astupate de soldatii lui Obrenovici. Pe urma s-or intrerupt, ca oamenii or plecat pe front, la razboi. Popescu o plecat din Cerna Varf, cand o-nceput razboiul, cu doua cara pline cu feriga. Lumea vorbesce ca in carale cu feriga o fost aurul de la momeli. Dupa Popescu, nimeni n-o mai sapat la comoara. De-acuma, erau comunistii la pucere in tara si nu sa mai pucea sapa. Prin 83-84 o venit unul Bacanu din Drobeta, cu aprobare de la Securitate, ca sa cauce comoara. Avea un plan fals si n-o gasit nimic, dar ne-a spus pa noi la Securitate, ca am fi umblat la comoara. Acuma, mai sapasem si noi putin, ca n-am putut rezista. O venit un autobuz intreg cu militieni ca sa ne ia comoara. Noi n-aveam nimic. In 87, Bebe Bacanu asta luase legatura cu Muzeul Militar si o venit aici armata, ge a sapat luni de zile, cu comanda ge la Bucuresti. Au incercat sa sparga dopu ce-l zidisera italienii lui Obrenovici, armata o lucrat cu dinamita si cu ge toate. Nimic. Era un genaral de-i zice Soare, care tragea ge soldati, dar n-or putut ghici prin ce galerie venea izvorul. In 88-89, nepotul unuia care lucra la Securitate ne-o spus ca dupa ce-om scoate comoara, noi, civilii, o

Povesti cu aur si comoriTanti Domnica din Izverna

sa fim omorati, si atuncea ne-am sfatuit si n-am mai voit sa lucram. Pe urma o venit revolutia, si la vreo doi ani, tot veneau, ba un roman din America, ba niste sarbi cu planuri vechi, ba niste banatani care or tot zgariat pe-acolo. Unu, de-i zice Cioplea, o sapat tri luni de zile cu muncitori de la Motru, pana o murit unul dintre ei, si ge-atuncea comoara sta linistita, ca si cum n-ar fi. Ieu am mai fost pe-acolo, numa asa, ca sa mai vad.”

Nenea Dinica, cel mai mare cautator de comori din Cerna Varf, mi-a mai povestit, timp de cateva ore, despre cel putin 10 comori pe care le-a cautat in cei 40 de ani de aventuri despre care s-ar putea scrie carti intregi. Un singur lucru l-am intrebat la sfarsit, in timp ce Dinica fuma cu ochii in tavanul inalt, printre tablouri de epoca. „Nea Dinica”, am zis, „e adevarat ca aceia care cauta comori sfarsesc saraci?” El si-a strans ochii din nou intr-o dunga, si-a impins basca pe spate si a oftat sufland fumul cu putere in sus: „Asa e”.

(Fotografiile autorului)

P.S. Multumiri profesorului Cornel Boteanu din Baia de Arama, un pasionat scriitor al povestilor despre comori din Plaiul Closani. Un interviu cu el puteti citi in pagina 18.

Posted in EDUCATIE

motru generala 1
ianuarie 25th, 2016 by Jurnalist

motru generala 1

În contextul în care, delincvenţa juvenilă tinde să ia amploare, iar factorii educaţionali, şi nu numai, trebuie să se implice activ pentru a eradica acest fenomen, Școala Gimnazială Nr. 1 Motru a găzduit o serie de activități informativ – preventive desfășurate de reprezentanți ai poliţiei şi cadre didactice. Activităţile s-au desfăşurat în data de 21 ianuarie.

Dezvoltarea socială şi emoţională reprezintă fundamentul relaţiilor şi interacţiunilor care dau semnificaţie experienţelor copiilor acasă, la şcoală sau în comunitate. Ea influenţează semnificativ succesul copiilor în viaţă şi la şcoală. Şcoala trebuie să formeze la copil abilităţi multilaterale (emoționale, sociale și cognitive), de aceea este necesar ca ea să devină un actor important în viaţa psihosocială a copilului. „Pentru a face mai eficient răspunsul şcolii la riscul formării personalităţii delincvente, noi, cadrele didactice am promovat modele pozitive de comportament, am desfăşurat activităţi educative extracurriculare motivante, am comunicat în permanenţă cu elevii şi părinţii acestora”, a confirmat prof. Felicia Bejenaru. Mutaţiile semnificative survenite în dinamica genurilor de infracţiuni comise de minori impun analiza condiţiilor şi cauzelor care favorizează ori determină comportamentul deviant. „Delincvenţa juvenilă reprezintă o realitate concretă şi dramatică ce trebuie să preocupe toţi factorii educaţionali – familia, şcoala, poliţia, justiţia şi procuratura, biserica, alte instituţii şi organisme cu atribuţii în domeniu – cu care noi colaboram pentru a educa tânara generație”, menţionează prof. Camelia Buşoi.

Sursa: Gorjeanul.ro

Posted in EDUCATIE

ianuarie 25th, 2016 by M P

Sub genericul „Hai să dăm mână cu mână!”, elevii Liceului Teologic din Târgu-Jiu au sărbătorit, vineri, 22 ianuarie 2016, împlinirea a 157 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

copii2copii1copii3

 

Toate cadrele didactice ale liceului, începând cu educatoarele, învățătoarele și profesorii învâțământului gimnazial și liceal au organizat activități cât mai atractive dedicate acestui eveniment. Acestea au fost desfășurate atât la nivelul școlii, cât și pe clase. Un interes ridicat au arătat și elevii clasei a II-a B, sub îndrumarea învățătorului Brebeanu Ana-Maria. Activitatea specifică acestei sărbători s-a desfășurat pe parcursul întregii zile. Elevii au fost informați despre importantele evenimente ale istoriei noastre din perioada Unirii, le-au fost prezentate imagini cu cei care au înfăptuit Unirea, a fost organizată o expoziție cu desene pe care copiii le-au realizat, au audiat și, ulterior, au învățat cântecul „Hora Unirii”. Toată activitatea s-a sfărșit cu un mic spectacol în care elevii au dansat „Hora Unirii”. Aceștia au fost premiați pentru interesul cu care au participat la această activiatate. Proiectul a fost realizat cu scopul de a acumula informații noi despre istoria țării. Ca de fiecare dată, elevii au fost receptivi și foarte implicați în fiecare pas desfășurat.

copii5copii4


Source: www.impactingorj.com

Posted in EDUCATIE

gradinita motru
ianuarie 20th, 2016 by Jurnalist

Guvernul va acorda un tichet valoric de de 50 de lei pentru fiecare copil dintr-o familie defavorizată care merge regulat la grădiniţă. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie.
“Se acordă tichete de 50 de lei părinţilor pentru încurajarea prezenţei la grădiniţă în baza unui algoritm de prezenţă. Vorbim despre o lege adoptată în cursul anului 2015 care nu avea norme de aplicare, şi Guvernul este bucuros că a adus normele de aplicare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, după şedinţa de Guvern de ieri.
Nu este necesară înscrierea copilului de la începutul anului pentru ca părinţii să primească aceşti bani.
Hotârârea de Guvern prin care se acordă tichetul de 50 de lei va fi în vigoare „cu siguranţă” de la 1 februarie, a spus Suciu, iar banii vor fi acordaţi din luna următoare.

gradinita motru

Tichetele sociale acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar – „Fiecare Copil în Grădiniță”- vor putea fi utilizate numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcămite și/sau rechizite.
Legea privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar promovează prezența la grădiniță a copiilor între 3 și 6 ani, prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură).
Mecanismul propus prin normele de implementare adoptate astăzi este bazat pe două principii:
Legătura cu prezența la grădiniță:
• Acordarea tichetelor sociale este strict condiționată de prezența regulată a copiilor la grădiniță. Normele de aplicare precizează că totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maxim trei) și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță din luna respectivă.
• Prezența zilnică a copiilor la grădiniță o țin educatorii, după un formular similar celui folosit de Fundația Ovidiu Ro în programul pilot. Situația fiecărui preșcolar se centralizează într-un sistem informatic național gestionat de Ministerul Educației. Corectitudinea notării prezenței zilnice va fi monitorizată prin vizite neanunțate, prin sondaj.

Sursa: http://www.economica.net/guvernul-va-acorda-tichete-pentru-gradinita-in-valoare-de-50-de-lei_113264.html#ixzz3xlWxoQQX

Posted in EDUCATIE

ianuarie 17th, 2016 by Jurnalist

Organizația de Femei a PNL Gorj a organizat, vineri, un concurs de lucrări, proză și poezie, realizate de elevi cu vârste cuprinse între 10-18 ani, cu ocazia zilei omagiale „Mihai Eminescu”. Utilizarea figurilor de stil și temelor de inspirație din opera eminesciană au fost cerințele realizării lucrărilor. Trei elevi s-au făcut remarcaţi, fiind premiaţi de către reprezentantele OFL Gorj.

madalina-ciolocoiLucrările copiilor au fost trimise, pe parcursul săptămânii, trecute la sediul PNL Gorj, de către elevi din Târgu-Jiu, Ciuperceni, Lihulești, Țânțăreni, Crușeț, Tismana și au jurizate, vineri, de către o comisie alcătuită din trei profesori de limba română. Locul I a fost obținut de Paul Braia, elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Tg-Jiu, pentru lucrarea (eseu) cu titlul „Călător în galaxia lecturii”. Locul II a fost obținut de Berlescu Maria Magdalena, elevă în clasa a V-a la Școala a Gimnazială Lihulești, pentru poezia „Dansul frunzei”, iar locul III a fost obținut de Popescu Florian, elev în clasa a V-a la Școala Gimnazială Crușeț, pentru eseul „Eminescu și pădurea sa dragă”. Totodată, s-au mai oferit două mențiuni pentru Olaru Maria Andreea, clasa a VI-a la Colegiul Național „Spiru Haret” și Căluțoiu Clarisa, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”. Copreședinții OFL Gorj, Mădălina Ciolocoi și Aura Obrocea, vor înmâna copiilor premiile, constând în cărți din lectura școlară obligatorie și suplimentară, astăzi, la sediul PNL din Târgu-Jiu.


Source: www.impactingorj.com

Posted in EDUCATIE

ianuarie 17th, 2016 by M P

copiiÎnscrierea în clasa pregătitoare se va face, în acest an, în două etape, şi anume între 21 şi 25 martie pentru copiii din circumscripţia şcolară şi din afara ei şi între 29 martie şi 8 aprilie pentru copiii rămaşi nerepartizaţi. Astfel, potrivit proiectului Ministerului Educaţiei, privind înscrierea în clasa pregătitoare, în 22 februarie are loc afişarea, la sediul unităţii de învăţământ şi al inspectoratului şcolar şi pe site-ul acestora, a programului de completare a cererilor tip de înscriere în învăţământul primar, iar între 29 februarie şi 18 martie părinţii copiilor care urmează să fie înscrişi în clasa pregătitoare trebuie să completeze, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, cererile tip de înscriere, care vor fi validate zilnic, la unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea.


Source: www.impactingorj.com

Posted in EDUCATIE